Cadastru forestier

Realizăm măsurători de specialitate în domeniul forestier:

  • ridicări topografice necesare întocmirii planurilor cadastrale pentru amenajamentele silvice;
  • evidențelor cadastrale ale fondului forestier;
  • cartarea pădurilor și descrieri parcelare;
  • descriere economică a fondului forestier;
  • indicații asupra vegetației cuprinse în amenajament (stabilirea speciilor de arbori, vârsta arborilor, înalțimea acestora.

Prin cadastrul fondului forestier (sau fondului silvic) se realizează evidența și inventarierea sistematică a terenurilor cu destinație forestieră, din punct de vedere tehnic, economic și juridic, în cadrul amenajamentelor silvice din fiecare teritoriu administrativ.

Imobilele care se supun cadastrului silvic sunt terenurile împădurite sau cele care servesc nevoilor de cultură silvică, producție sau administrație silvică, terenurile destinate împaduririlor dar și terenurile neproductive care sunt cuprinse în amenajamentele silvice (stâncării, râpe, sărături, mlaștini, ravene, bolovănișuri, torenți, etc.) - aproximativ 27% din suprafața țării.